Vreau o programare

Care sunt riscurile unui implant dentar nereușit?

respingere implant dentar

În ultimii ani, implantul dentar a câștigat o popularitate din ce în ce mai mare, fiind singura procedură de restaurare dentară care redă funcționalitatea dintelui în proporție de 98%.

Cu toate acestea, intervenția stomatologică de implant dentar poate fi considerată o reușită doar după ce trece o anumită perioadă – de exemplu, minim un an de la realizarea acesteia.

Nereușita unui implant dentar se poate observa în cursul primelor două luni – sau chiar mai târziu, după trecerea unui an de la intervenția stomatologică.

Riscurile unui implant dentar greșit

  • Paralizia/anestezia parțială

Inserția greșită a unui implant dentar poate provoca leziuni la nivelul nervilor. În felul acesta, pacientul va suferi o desensibilizare a unei părți a gurii, traducându-se prin amorțirea locală permanentă. Din nefericire, anumite cazuri nu pot fi tratate, iar efectele se dovedesc a fi permanente.

  • Infecții în zona implantului dentar

În zona gingivală și a țesuturilor moi pot apărea anumite infecții care indică nereușita unui implant dentar. În funcție de gradul de severitate și de extindere a infecției, intervenția stomatologică se poate dovedi un eșec. Pentru a preveni infecțiile din zona implantului dentar, se impune respectarea unei bune igiene orale și urmărirea cu strictețe a instrucțiunilor post-operatorii pe care specialistul le prescrie.

  • Pierderea implantului dentar

În cazul în care se observă că implantul dentar se mișcă la scurt timp după intervenție, acest lucru nu face altceva decât să semnaleze două situații – fie că inserția implantului nu a fost realizată corespunzător, fie că organismul pacientului nu a acceptat implantul dentar, iar în acest caz se recomandă înlocuirea acestuia. Aplicarea unui implant dentar în zona de implantare implică, de cele mai multe ori, intervenții suplimentare de adiție de os.

  • Eșecul fuziunii dintre implant și os

Cei care apelează la această procedură se expun riscului de eșec al fuziunii dintre implant dentar și osul pe care se efectuează acesta. Pentru ca implantul dentar să fie unul reușit, este nevoie de osteointegrare – interconectare dintre maxilar și rădăcina implantului din titan.

  • Apariția unor leziuni la nivelul nervilor și a țesuturilor moi

În momentul în care se efectuează implantul dentar pot apărea anumite inflamații temporare sau leziuni la nivelul nervilor și a țesuturilor moi din zona primitoare. În acest caz, dacă acestea nu vor dispărea după câteva zile, pacientul va trebui să consulte de urgență medicul implantolog.

Cazurile cele mai grave necesită scoaterea implanturilor dentare, iar intervențiile de reconstrucție osoasă pentru un nou implant dentar pot dura chiar și până la câteva luni.

  • Afectarea sinusurilor

Dacă lungimea implanturilor dentare este prea mare și, anterior implantării, nu se calculează corect distanța până la sinusurile maxilare cu ajutorul tomografiei, operația de inserare a rădăcinii din titan poate să ducă la afectarea sinusurilor. În aceste situații, pentru a nu se produce afectarea și infectarea sinusurilor, înainte de implantare sau simultan cu aceasta se realizează și sinus lifting (o intervenție suplimentară de adiție osoasă în sinus).

Simptome de respingere a implantului dentar     

Transplanturile de inimă, plămâni sau rinichi pot fi respinse de organism din cauza antigenelor ce se găsesc în organe. Organismul nu respinge implanturile dentare din titan sau din zirconiu deoarece în componența lor nu există astfel de „intruși” .

Sistemul imunitar are o reacție de tip antigen-anticorp adică nu va recunoaște implantul dentar ca fiind un organism străin, așadar nu îl va respinge.

Așadar, implantul dentar fabricat dintr-un astfel de material poate fi un substitut biocompatibil a unui dinte natural care se pierde. În felul acesta, înseamnă că nu există reacții adverse la implant.

  • Sângerări abundente
  • Umflarea și inflamarea gingiilor din jurul implantului
  • Durerea acută

De regulă, astfel de simptome sunt normale în primele 2-3 zile, dar dacă trec câteva zile și acestea încă sunt prezente, atunci poate fi un semn al respingerii implantului dentar de către organism.

Alte simptome ce pot apărea în perioada următoare

  • Umflarea
  • Sângerarea
  • Durere resimțită în zona implantului dentar

După procedura de implant dentar

După ce chirurgul efectuează procedura de implant dentar, pacientul va resimți dureri și disconfort din cauza cicatrizării țesuturilor.

Dacă intervenția nu a fost realizată în mod corect de către specialistul în implantologie, vor apărea simptome ale respingerii implantului dentar.

Un alt risc al procedurii de implant dentar – fracturarea acestuia – va apărea dacă nu au fost utilizate materiale corespunzătoare sau dacă medicul specialist nu a realizat procedura în mod corect.

Sursa foto: pexels.com

Programeaza-te
Servicii Medici Preturi
Meniu
Clinica Trident © 2019 . POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA DE UTILIZARE A COOKIE-URILOR | Harta Site Clinica Trident
Clinica Stomatologica Trident Str. Louis Pasteur nr 1A, Bucuresti, 050533 | Telefon: 031 005 0920 | Email: office@clinicatrident.ro

designed by: Livedesign