Programează-te
UK Flag

Punți dentare

Punțile dentare sunt lucrări protetice fixe folosite în cazul edentațiilor parțiale, una dintre soluțiile utilizate în Clinicile Trident pentru restaurarea danturii și regăsirea zâmbetului fără cusur. Punțile dentare au minimum trei elemente, din care unul este dintele lipsă, iar celelalte două sunt reprezentate de punctele de sprijin (numite și „elemente de agregare” sau „stâlpi”), care pot fi dinți naturali sau implanturi.

Punțile dentare sunt, de regulă, preferate pentru restaurări pe implanturi, cum sunt și procedurile All-on-4 și All-on-6, și mai puțin pentru restaurări în care fixarea se face pe dinți naturali, pentru că acestea presupun șlefuirea dinților și, de regulă, devitalizarea lor. Mai ales dacă este vorba de un singur dinte lipsă, medicii noștri recomandă implantul, nu puntea dentară, fiindcă astfel nu sunt afectați dinții vecini.

Totodată, dacă este necesară restaurarea pentru mai mult de 3 dinți consecutivi, cel mai probabil va fi necesară combinarea a două proceduri: implant (sau implanturi) + punte dentară.

Punți dentare la Clinicile Trident

„Făuritorii de bucurie” de la Trident București urmăresc funcționalitatea, dar și estetica lucrărilor stomatologice pe care le efectuează, iar din acest motiv, folosesc pentru punțile dentare materiale moderne, rezistente și care asigură un aspect natural.

Dacă puntea dentară este cea mai bună rezolvare pentru tine, vor stabili medicii noștri, în timpul consultației, după efectuarea de radiografii dentare și evaluarea problemei stomatologice cu care te confrunți.

Totodată, ei îți pot detalia avantajele și dezavantajele optării pentru protezarea cu punți dentare.

Punți dentare cu sprijin pe dinți naturali vs implant

Avantajele punților dentare

Dezavantajele punților dentare

punti dentare sau implant, infografic | Clinicile Trident

Ce presupun punțile dentare. Pași necesari

Dacă medicul stabilește că acesta este procedeul cel mai potrivit de restaurare a danturii tale, dinții de sprijin vor fi pregătiți prin șlefuire (și devitalizare, dacă se impune), apoi va fi luată amprenta și trimisă în laborator pentru realizarea punții dentare.

După probe și eventuale ajustări care fac ca puntea să se potrivească perfect, lucrarea protetică va fi fixată prin cimentarea provizorie a coronițelor laterale pe dinții de sprijin, pentru ca după câteva zile, dacă nu intervine nicio problemă de natură funcțională, aceasta să fie cimentată definitiv.

În cazul punților dentare cu sprijin pe implanturi, se poate opta pentru varianta înșurubării, în locul cimentării. Asta permite scoaterea ușoară a lucrării protetice pentru igienizare în cabinet.

Din ce materiale se fac punțile dentare

În Clinicile Trident folosim punți dentare din ceramică și zirconiu, cele mai moderne materiale, mai rezistente și mai potrivite din punct de vedere estetic.

Ca estetică, punțile dentare ceramice ocupă primul loc pe podium, dar punțile dentare din zirconiu le sunt însă superioare că rezistență la uzură și biocompatibilitate. Ambele asigură însă o restaurare durabilă și cu aspect natural.

Punțile dentare ceramice și din zirconiu au o durată de viață ridicată, însă poate fi necesară înlocuirea lor după o vreme, din cauza retracției gingivale, care este inevitabilă în locul edentației și care afectează din punct de vedere estetic zona protezată.

Te așteptăm la Clinicile Trident din București pentru a vedea dacă punțile dentare sunt cea mai bună opțiune pentru tine. Suntem aici pentru a-ți reda bucuria de a zâmbi!

Programează-te și lasă grija frumuseții și sănătății danturii tale în mâinile specialiștilor noștri.