- Cât costă implanturile dentare pentru toata gura
- Tratamenul cu implanturi dentare pentru toata gura la Clinicile Trident
- Când este recomandat tratamentul cu implant dentar total
- Ce trebuie să știi implanturile dentare pentru toată gura folosite la Trident
Implanturile dentare sunt esențiale pentru o restaurare cu aspect natural si funcționalitate completă, în caz de edentație totală sau parțială semnificativă, asigurând, în combinație cu lucrările protetice pe care le susțin, rezultate net superioare protezelor mobile, fixate pe gingie prin adezivi speciali sau suctiune.
Dacă suferi de edentație totală, sigur te-ai întrebat cât costă reabilitarea orală completă cu ajutorul implanturilor dentare și ce pași presupune restaurarea prin această metodă. Îți explică, în cele ce urmează, „făuritorii de bucurie” Trident.
Cât costă implanturile dentare pentru toata gura
Restaurarea danturii, în cazul edentației totale, se face prin aplicarea procedurii „All -on-X” (în funcție de numărul de implanturi indicate pentru fiecare caz în parte, de obicei, inserarea a câte 4 sau 6 implanturi în fiecare arcadă, urmată de protezare). Pentru a afla cât costă implanturile dentare pentru toată gura, trebuie să vedem cât costă serviciile All-on-4 și All-on-6 pentru fiecare arcadă.
În Clinicile Trident, costul pachetelor (per arcadă), cu lucrarea protetică provizorie inclusă, este următorul:
- All-on-4 Premium – 27.000 de lei;
- All-on-4 Standard – 22.000 de lei;
- All-on-6 Premium – 32.000 de lei;
- All-on-6 Standard – 27.000 de lei.
Alegerea între pachetele Standard și Premium aparține, desigur, pacientului. Însă alegerea între pachetele ce presupun inserarea a 4 implanturi și cele cu 6 este indicat să fie lăsată în seama specialistului. De ce? Varianta optimă de implantare este aleasă de chirurg după evaluarea volumului și densității masei osoase, cu ajutorul investigației Computer Tomograf. Dacă medicul recomandă 6 implanturi, înseamnă că astfel obține o mai bună stabilitate a protezei, iar All-on-6, deși mai scumpă, este varianta optimă de restaurare.
Așadar, când faci planul financiar, ia în considerare această variabilă. La întrebarea „cât costă implanturile dentare pentru toata gura”, putem spune doar: minimum 44.000 de lei, adică costul All-on-4 pentru cele două arcade. Mai este important să știi că la acest cost se va adăuga prețul protezelor definitive pentru mandibulă și maxilar.
Descoperă și cât costă un implant dentar în România și de ce țara noastră este o bună opțiune când ai nevoie de restaurare dentară.
Tratamenul cu implanturi dentare pentru toata gura la Clinicile Trident
„Făuritorii de bucurie” sunt specializați în restaurare dentară în caz de edentație totală, iar procedurile pe care aceasta le presupune sunt realizate în Clinicile Trident prin tehnici performante, cu materiale de calitate, de o echipă multidisciplinară, formată din specialiști în chirurgie oro-maxilo-facială și protetică dentară.
Cu fiecare pas pe care-l facem, nu urmărim decât să le redăm pacienților noștri zâmbetul sănătos și natural. Iar în situația particulară a implanturilor All-on-4 sau All-on-6, care presupun o cheltuială mai mare, ne dorim ca, la sfârșit, întrebarea „cât costă implanturile dentare pentru toata gura” să fie înlocuite de certitudinea că procesul de restaurare dentară a meritat efortul financiar, pentru că s-a concretizat în recuperarea sănătății orale și a aspectului natural.
Implanturile All-on-4 și All-on-6 reprezintă o soluție rapidă de reabilitare dentară: în doar 24 de ore, pacientul edentat poate beneficia de dantură completă și complet funcțională, grație implanturilor cu încărcare imediată.
Iată care sunt pașii urmați în implanturile dentare pentru toata gura:
Pasul 1: Consultație și investigații
Starea de sănătate orală a pacientului este evaluată de medicul stomatolog, iar dacă acesta constantă că este necesară restaurarea cu implanturi dentare pentru toată gura, va recomanda radiografii dentare, un CT (CBCT) maxilo-mandibular și analize uzuale de sânge – acestea sunt necesare pentru a vedea care este starea generala de sănătate a pacientului, precum și pentru a excludere unele probleme de sănătate ce ar putea crea un impediment în realizarea intervenției de inserare a implanturilor. Este momentul în care medicul trebuie informat în legătură cu existența unor afecțiuni cronice, pentru că unele dintre ele ar putea reprezenta o contraindicație pentru implant.
Pasul 2: Interpretarea investigațiilor și alegerea variantei optime de restaurare
După efectuarea investigațiilor și analizelor recomandate, pacientul revine la control cu rezultatele. Dacă analizele sunt în regulă și nu există contraindicație pentru intervenție, rămâne de ales varianta optimă de restaurare: medicul va recomanda tipul de reabilitare, în funcție de volumul și calitatea masei osoase în care urmează să fie inserate implanturile. Tot acum, chirurgul și pacientul stabilesc de comun acord metoda de anestezie.
Pasul 3: Inserarea implanturilor și montarea protezei provizorii
În timpul intervenției de restaurare cu implanturi dentare pentru toată gura, efectuată sub anestezie, implanturile sunt inserate în fiecare arcadă perpendicular și/sau oblic, în funcție de substratul osos al pacientului, pentru o cât mai bună ancorare în os. Dacă sunt necesare extracțiile dentare, acestea sunt făcute, de obicei, în cadrul aceleiași intervenții, înainte de implantare.
Imediat după fixarea implanturilor sunt aplicate bonturi speciale, iar pe ele va fi fixată apoi – imediat sau în maximum 24 de ore de la intervenția chirurgicală – proteza provizorie. Aceasta este completă și funcțională și va fi purtată până la osteointegrarea implanturilor (perioadă în care pacientul va trebui să urmeze o serie de indicații legate de alimentație).
Pasul 4: Fixarea protezei definitive
După vindecarea gingiei și osteointegrarea implanturilor, care durează de la 4 până la 6 luni, pacientul revine la Trident pentru amprentarea digitală, apoi pentru înlocuirea protezei provizorii cu cea definitivă, superioară calitativ, realizată din ceramică.
Când este recomandat tratamentul cu implant dentar total
Edentația totală, dar și cea parțială semnificativă, în care dinții restanți sunt compromiși și nu pot fi folosiți ca „stâlpi” pentru proteze dentare, au recomandare fermă pentru restaurare prin implantul dentar pentru toată gura.
Restaurarea dentară cu All-on-4 sau All-on-6 mai este recomandată pacienților care au afectare dentară importantă, cu indicații de extracție, suferă de boală parodontală sau poartă proteză mobilă și vor o soluție superioară din punct de vedere funcțional și estetic.
Ce trebuie să știi implanturile dentare pentru toată gura folosite la Trident
Serviciile de implantologie ale Clinicilor Trident sunt premium, realizate într-un bloc operator echipat la standard de spital, cu tehnologie de ultimă oră.
Beneficiile restaurării totale sunt indiscutabile. Decât să te gândești cât costă implanturile dentare pentru toată gura, gândește-te că poți avea o dantură nouă, completă și funcțională, în 24 de ore, cu minimum de disconfort. Investește în sănătatea ta. Programează-te și lasă făuritorii de bucurie ai Clinicilor Trident din București să-ți redea bucuria de a zâmbi.