Programează-te
UK Flag

Gutiera – cand o porti, cum o alegi?

Timp de citit: 5 min Publicat pe: 28.11.2019 Autor: florin
gutiera tinuta in mana

Cand spui „gutiera”, cei mai mulți dintre noi se gandesc la pugilisti. E acea „masca” de protectie a dintilor, facuta din plastic, mai dur sau mai moale, transparent sau colorat. Dar, gutiera nu e doar pentru sportivi. Oricine poate folosi o gutiera pentru a rezolva mai multe probleme dentare

Cand trebuie sa-ti protejezi dintii?

Gutiera poate fi purtata pentru a rezolva mai multe afectiuni stomatologice. Sa le luam pe rand. Exista gutiere care sunt purtate de cei care sufera de bruxism, adica de cei care scrasnesc din dinti. Pentru ca aceasta afectiune duce la fisuri ale smaltului dentar si mai apoi la sensibilitate dentara. Pe timpul noptii, cand scrasnitul dintilor este involuntar, medicii stomatologi recomanda purtarea unei gutiere in timpul somnului pentru a proteja dantura. Gutiera care se foloseste in cazul pacientilor cu bruxism seamana cu o masca de protectie a dintilor, din plastic, cu duritate si grosime variabile. Gutiera, transparenta sau colorata, se aplica in acest caz pe una dintre arcade: maxilara sau mandibulara. Are rolul de a proteja dintii si tesuturile lor de suport de traume.

O alta situatie in care ai nevoie de gutiera este dupa purtarea aparatului dentar. Mai exact, in aceasta situatie, ai nevoie de o gutiera de contentie. Este faza pasiva a tratamentului ortodontic. Dupa ce medicul ortodont a stabilit ca nu mai e nevoie sa porti aparat dentar, se introduce in tratament aparatul de contentie. Aparatul de contentie poate fi:

De ce e nevoie de gutiera dupa ce ai purtat aparat dentar?

Dintii au tendinta sa se reintoarca in pozitia anterioara tratamentului. Si se mișca din cauza faptului ca osul se remodeleaza: in directia in care se muta dintele se face resorbtie osoasa, apoi osteosinteza. Adica apar celule osoase noi, tinere, care nu sunt atat de stabile si nu pot mentine, singure, dintele in pozitia potrivita. Osul se tot remodeleaza pana devine os stabil, iar perioada in care se intampla asta difera de la pacient la pacient. Dar, toti pacientii care au purtat aparat trebuie sa foloseasca un sistem de contentie in acest interval de timp, cum e gutiera. 

Gutiera este important, in aceste situatii, sa fie purtata in fiecare noapte. Altfel, beneficii ale tratamentului anterior vor fi pierdute. Intre mese, vreme de cateva ore, gutiera trebuie purtata si in timpul zilei. Daca o noapte ai uitat sa porti gutiera nu e o tragedie, doar ca trebuie sa fie exceptii si doar atat. Daca uiti frecvent, dintii se pot muta in pozitii nepotrivite.

Cei mai multi dintre pacienti poarta gutiera ca mijloc de contentie o perioada de 4-6 luni, apoi revin la control. Medicul este cel care decide daca trebuie purtata in continuare si cu ce frecventa: o data la doua nopti, doar cateva ore pe zi etc.

In ce alte situatii mai ai nevoie de gutiera?

Gutiera este si mijloc de tratament ortodontic care isi propune sa corecteze anomaliile dento-maxilo-faciale cu scopul de a restabili o buna ocluzie dentara. Ea garanteaza atat buna functionare, cat si integritatea structurilor sistemului masticator, urmarind in acelasi timp si o imbunatatire estetica, adica obtinerea unui zambet ca de revista. Aceste gutiere se poarta tot timpul, cu exceptia momentelor in care mananci sau te speli pe dinti. 

Alinierea dintilor cu ajutorul gutierei elastice, din material de buna calitate, reprezinta o solutie importanta de tratament in ortodontia moderna, care asigura pacientului, în special în cazul adultilor, si un grad ridicat de confort pentru ca nu sunt vizibile. Practic, gutiera ta este personalizata, este realizata dupa un model 3D al dintilor tai si in functie de obiectivul tratamentului. In primele zile in care vei purta gutiera, pronuntia ta va fi afectata, in sensul in care vei vorbi peltic. Dar, nu dureaza mai mult de cateva zile sa te obisnuiesti cu ea. In plus, o astfel de gutiera nu vine la pachet si cu restrictii alimentare ca in cazul celorlalte aparate dentare, clasice, pentru ca nu o porti atunci cand mananci.

Exista si situatii in care tratamentul ortodontic trebuie facut cu gutiera rigida, care trebuie purtata un anumit numar de ore in timpul zilei.

Pacientii Trident

“Gutiera recomandata de catre medicul specialist a fost o solutie la niste probleme vechi de ani de zile. A fost ciudat in primele zile pentru ca este o senzatie neobisnuita, o mica stransoare si o vorbire mai dificila, insa, cu timpul m-am obisnuit si am realizat ca o mare parte dintre durerile de cap au trecut si somnul este mai bun. Dupa primele saptamani m-am obisnuit cu ea. Acum e ciudat fara ea si simt ca ma ajuta in diminuarea tensiunii la nivelul fetei.”, Iuliana, pacient Trident.

Nu-ti fie frica sa incerci ceva nou. Pune sanatatea dintilor pe primul loc, asa cum facem si noi, zi de zi, la clinica Trident.

Actualizat pe: 28.11.2019
Share pe: