O etapă importantă în seria de proceduri legate de implantul dentar este operația de sinus lift. Ce înseamnă sinus lift? Când este necesară această operație? Care sunt sunt etapele, la ce ar trebui să ne așteptăm atunci când ne este recomandată o astfel de intervenție? Sunt întrebări des întâlnite de specialiștii Clinicilor Trident din București, ale căror răspunsuri detaliate au fost cuprinse în următorul articol.
Ce înseamnă sinus lift?
Operația de sinus lift reprezintă o intervenție de mărire a ofertei osoase in zona în care urmează a fi inserat un implant dentar. Intervenția este necesară atunci când osul maxilar și-a pierdut volumul ca urmare a resorbției osoase. Acest fapt poate fi cauzat, printre altele, de o infecție, de pierderea dinților, o perioada de edentatie indelungata, dar si de conformatia naturala a osului pacientului.
Cum se realizază operația de sinus lift?
După o prealabilă examinare și evaluare amănunțită a stării generale de sănătate orală, însoțită de investigații radiologice menite să stabilească exact starea, volumul și densitatea osoasă, medicul specialist în chirurgie oro-maxilo-facială va lua cea mai indicată decizie legată de modalitatea de realizare a operației de sinus lift. Aceasta se poate face cu sau fără adiție ososasă.
În funcție de particularitățile fiecărui caz și de nivelul resorbției osoase, operația de sinus lift se poate realiza în două moduri: sinus lift intern (se face direct pe orificiul creat pentru implant) și sinus lift extern (atunci când osul are o înălțime de mai mica de 6-7 mm până la cavitatea sinusului (reprezentata de membrana Schneider). În acest din urmă caz, accesul la sinusul maxilar are loc prin partea laterală a obrazului, realizandu-se un volet osos (fereastra) pentru a crea accesul.
Cât durează operația și cum decurge recuperarea?
Intervenția de sinus lift se realizează, de regulă, sub anestezie locală, ceea ce permite medicului o permanentă relaționare cu pacientul. Clinicile Trident din București dispun de bloc operator la standarde de spital, ceea ce asigură condiții optime de desfășurare a operației de sinus lift. Intervenția durează, de regulă, între 60 și 120 de minute in functie de particularitatile cazului. După ce anestezia își încetează efectul, medicația de control al durerii prescrisă de medic va fi de ajutor în următoarele 2-3 zile.
Recuperarea este, de obicei, rapidă, cu condiția ca pacientul să respecte recomandările medicului. De reținut că adesea, după operația de sinus lift apare fenomenul de ”umflare”, de aceea tratamentul antiinflamator prescris de medic după intervenție trebuie urmat cu strictețe. De asemenea, 14 zile după intervenția de sinus lift, pacientul ar trebui să fie atent și să respecte anumite restricții.
Important! Restricții după operația de sinus lift:
- Nu sufla nasul 2-3 săptămâni
- Nu strănuta cu gura închisă sau cu mână la nas
- Nu face scufundări
- Evită zborurile pentru 2-3 saptamani
- Renunță la fumat 1-2 săptămâni
- Evită ridicarea greutăților cu capul aplecat
- Folosește o periuță de dinți moale, evită locul operației 14 zile
- Evită băuturile acidulate și mâncărurile picante
- Nu bea cu paiul
- Nu umfla baloane
În cât timp de la operația de sinus lift se poate insera implantul dentar?
În funcție de tipul intervenției, implantul se poate insera după o perioadă de 4-6 luni de la operație de sinus lift, dar există cazuri în care este posibilă inserarea implantului în același timp cu operația de sinus lift. Calea de urmat o stabilește specialistul, pornind de la evaluarea fiecărui caz, astfel încât, la final, să se obțină cele mai bune rezultate.
Prețul intervenției de sinus lift
Te poți informa despre cât costă intervenția de sinus lift din lista afișată aici. Dar, cel mai bine ar fi să discuți cu medicul specialist, în cadrul unui consult, pentru că fiecare caz are particularitățile lui, în funcție de care specialistul în chirurgie oro-maxilo-facială ia cea mai indicată decizie.
Echipa Trident reunește specialiști cu supraspecializări și cu o vastă experiență în abordarea cu succes a celor mai complexe cazuri.
Un consult este cel mai bun moment pentru a-i adresa specialistului toate întrebările tale. Este punctul din care se poate iniția un plan de tratament care, la final, îți va aduce bucuria unei danturi perfect funcționale.
O dantură sănătoasă și funcțională ajută la menținerea unei stări generale de sănătate, de aceea, dacă operația de sinus lift îți este recomandată, e momentul să iei cea mai înțeleaptă decizie și să nu amâni consultul. Programează-te!