Toată lumea tânjește după un zâmbet plin de strălucire însă, din nefericire, mulți evită să meargă la stomatolog pentru restaurări dentare deoarece se tem de durere.
Cea mai bună tehnică, care încearcă să imite cât mai bine un dinte natural, constă în inserarea unui implant dentar.
Această procedură nu implică durere în timpul inserării datorită anesteziei, însă în perioada de vindecare pacientul poate avea mici dureri și o senzație de disconfort.
În general, aceste stări pot dura până la o săptămână post-operator, dar cu ajutorul antiinflamatoarelor și a analgezicelor intensitatea lor va fi redusă. De asemenea, pentru a preveni apariția unei infecții, specialistul vă va prescrie antibiotice.
Ce factori influențează durerea și disconfortul în cazul implantului dentar
Durerea și disconfortul resimțite în urma unui implant dentar variază de la pacient la pacient, iar intensitatea lor depinde de o serie de factori precum:
- Gradul de complexitate a intervenției
În cazul unui sinus lift, al aplicării unei grefe osoase sau a altor proceduri adiționale, durerea poate avea intensitate mai mare, iar timpul de vindecare va fi mult mai îndelungat.
- Felul în care reacționează organismul
Fiecare organism răspunde diferit la procedura de inserare a implantului dentar, de aceea și timpul de vindecare diferă de la o persoană la alta. Astfel, intensitatea durerii este dată și de stilul de viață al persoanei respective – alimentația, fumatul, orele de somn, condițiile de stres etc.
- Apariția unor complicații
Anumite persoane se pot confrunta cu apariția unei umflături (edem postoperator) – care va dispărea la scurt timp, după aproximativ 3-4 zile până la cel mult 7 zile. Pentru a minimiza intensitatea durerii și pentru a reduce tumefierea, specialistul recomandă utilizarea compreselor cu gheață.
De regulă, orice durere și umflătură ar trebui să dispară în maxim două săptămâni de la intervenție. În cazul în care tumefierea nu se retrage sau durerea încă se resimte, pacientul va trebui să ia legătura cu specialistul în implantologie care a efectuat procedura deoarece poate fi un indicator al unor complicații apărute.
Sfaturi utile pentru perioada de recuperare
În general, procedura de inserare a implantului dentar nu are o durată foarte extinsă, ci poate dura aproximativ 40 minute. După efectuarea acestui procedeu, procesul de osteointegrare are un rol deosebit de important pentru a asigura rezultate estetice și funcționale de succes.
În această perioadă – care durează aproximativ 2-4 luni – implantul dentar se integrează în os.
În primele 3-5 zile, specialiștii recomandă consumul de alimente moi, care să nu fieprea reci sau prea fierbinți ori picante, ci de preferat ar trebui să aibă temperatura camerei.
Odihna este foarte importantă deoarece duce la accelerarea procesului de recuperare, așadar ar trebui ca pacientul să doarmă suficient, în jur de 7-8 ore pe noapte.
De asemenea, specialiștii recomandă ca, după inserție, pacientul să respecte regulile impuse de o igienă dentară riguroasă.
Trebuie respectate cu strictețe toate indicațiiile primite de implantolog pentru ca recuperarea să fie facilă.
Conform opiniei specialiștilor, implanturile dentare pot rezista până la 40 de ani sau chiar mai mult, dacă sunt îngrijite corespunzător.