Programează-te
UK Flag

Etapele unei intervenții de chirurgie orală. Ce pași trebuie să urmezi și cum te pregătești?

Timp de citit: 7 min Publicat pe: 26.04.2024 Autor: mihai
Alveolita postextracțională, pacient la medicul dentist care ii explica procedura

Restaurarea dentară presupune uneori intervenții de chirurgie orală. Chiar și o extracție, dacă este mai complicată sau trebuie efectuată în cazul unui pacient cu pluripatologie, poate impune folosirea chirurgiei. În Clinicile Trident, intervențiile de chirurgie orală sunt realizate în săli de operație concepute și dotate la standarde de spital, cu cele mai noi și mai performante tehnologii, cu salon pre şi postoperator, sistem de ventilaţie controlată și posibilitatea efectuării anesteziei generale. 

„Făuritorii de bucurie” de la Trident explică, în cele ce urmează, care sunt etapele unei intervenții de chirurgie orală și de ce tehnologii pot beneficia pacienții clinicilor. 

Care sunt etapele unei intervenții de chirurgie orală 

În funcție de tipul de intervenție, etapele unei intervenții de chirurgie orală pot diferi, dar în linii mari, pacienții noștri, după ce li s-a recomandat o operație dentară, vor urma acești pași: 

Dar să detaliem etapele intervenției de chirurgie orală – pre, intra și postoperator. Amănuntele sunt importante când te pregătești pentru o astfel de intervenție și abia aștepți să-ți vezi zâmbetul restaurat de „făuritorii de bucurie” Trident. 

Pregătirea preoperatorie. Recomandări și interdicții 

Toate recomandările pe care trebuie să le urmezi în zilele sau orele dinaintea operației le vei primi de la medicul tău curant și tot lui poți să-i adresezi orice întrebări sau nelămuriri, în legătură cu etapele intervenției de chirurgie orală prin care urmează să treci. 

De regulă, „ne sfătuim pacienții ca, preoperator, să consume alimente ușoare, să nu consume băuturi acidulate sau alcool în ziua intervenției. Dacă este vorba despre o intervenție mai complicată și e nevoie de sedare intravenoasă, atunci, pacientul nu va mânca și nu va bea absolut nimic cu câteva ore înainte. Indicațiile preoperatorii pot diferi însă în funcție de pacient, de leziunea operată, așa că vom discuta aspectele particulare cu fiecare pacient în parte”, explică dr. Lucian Chirilă, medic primar chirurgie oro-maxilo-facială. 

Intervenția de chirurgie orală, în bloc operator la standarde de spital 

În ziua intervenției, după ce medicul se asigură că pacientul este într-o stare de sănătate bună, iar analizele de sânge recomandate nu indică vreo problemă, pacientul este condus în blocul operator, unde primul pas al intervenției este sedarea. 

Sălile de operație ale Clinicilor Trident, concepute la standarde internaționale, permit efectuarea oricărui tip de sedare, astfel că, în funcție de amploarea intervenției de chirurgie orală, de „terenul” pacientului și de dorința acestuia, se poate opta pentru: 

După sedare, medicul intervine pentru rezolvarea problemei dentare cu care se confruntă pacientul său. „La Trident, putem trata chirurgical o multitudine de probleme legate de dinți, de suportul osos, de suportul gingival și chiar și din zona faciala. Cele mai frecvente intervenții sunt extracțiile dentare complicate, apoi, inserarea implanturilor dentare, grefarea osoasă și intervențiile la nivelul unor leziuni osoase, cum sunt chisturile maxilare”, explică dr. Lucian Chirilă, medic primar chirurgie oro-maxilo-facială. Corticotomiile, intervenții ce grăbesc tratamentele ortodontice, pot fi efectuate și ele la Trident. 

Intervențiile sunt efectuate cu cea mai nouă și mai performantă tehnologie. Blocul operator Trident include tehnologii de măsurare a stabilității implanturilor și tehnologia necesară piezochirurgiei, o tehnică modernă de intervenție, foarte precisă, în care folosirea unui bisturiu cu ultrasunete intervine selectiv pentru tăierea osului, fără a afecta țesutul moale. Piezochirurgia este o alternativă minim-invazivă la chirurgia orală clasică și este foarte utilă într-o gamă largă de intervenții, de la extracții și rezecții apicale la implantologie. 

De-a lungul întregii operații la care este supus, pacientul este atent monitorizat de echipa medicală, dar și cu ajutorul aparaturii din blocul operator. Iar după încheierea intervenției, pacientul petrece o jumătate de oră (sau mai mult, dacă necesită o perioadă mai lungă să-și revină) în salonul postoperator. După ce trece efectul anesteziei, el poate fi externat și preluat de aparținător, intrând în etapa următoare: recuperarea. 

Recuperarea postoperatorie. Tehnologii moderne care o pot grăbi 

În particular, după anumite intervenții de chirurgie orală, cum sunt implantul dentar sau adiția osoasă, recuperarea poate fi grăbită prin utilizarea tehnologiei PRGF (Plasma Rich in Grow Factors), care presupune recoltarea unei mici cantități de sânge de la pacient, prelucrarea în vederea obținerii plasmei (care joacă un rol important în regenerarea țesuturilor) și aplicarea acesteia la locul intervenției chirurgicale. Tehnologia PRGF, disponibilă în Clinicile Trident din București, accelerează vindecarea, postchirurgical, și reduce considerabil riscul complicațiilor. 

În general, după orice tip de operație dentară, durata recuperării depinde de complexitatea acesteia și de complianța pacientului. Recomandările postoperatorii au rolul de a favoriza și grăbi procesul de vindecare, iar încălcarea lor poate prelungi durata de recuperare, ba chiar să vicieze rezultatele intervenției de chirurgie orală. 

Ce trebuie evitat în zilele de după operație, explică dr. Lucian Chirilă: „Postoperator, recomandăm evitarea traumelor și microtraumelor în zona operată. Trebuie evitate alimentele dure, mâncatul pe partea respectivă, clătitul cu putere. Băuturile acidulate sunt, de asemenea, total contraindicate. Este bine să se evite, pe cât se poate, alcoolul și fumatul”. 

Alte indicații și recomandări sunt făcute punctual de medicul curant, personalizat, ca să răspundă cât mai bine la situația pacientului. Acestea sunt explicate, pe larg, în momentul în care pacientului îi este prescris tratamentul medicamentos postoperator și îi este indicat când să revină la cabinet pentru control și monitorizarea evoluției postoperatorii.

„Făuritorii de bucurie” de la Trident îți sunt alături la fiecare pas, în fiecare etapă a intervenției de chirurgie orală. Restaurarea dentară alături de noi este o călătorie lină și lipsită de durere, în timpul căreia lucrăm integrat și eficientizăm fiecare proces, pentru a grăbi momentul în care tu te bucuri de o dantură fără probleme și superioară estetic. Programează-te și lasă grija danturii tale în mâinile profesioniștilor! 

Actualizat pe: 26.04.2024
Share pe: