Programează-te
UK Flag

Primele zile cu aparat dentar. Ce vei experimenta și cum poți trece mai ușor peste această perioadă

Timp de citit: 8 min Publicat pe: 24.06.2026 Autor: Echipa Trident
tanara cu aparat dentar

Primele zile cu aparat dentar pot fi dificile. Dispozitivul ortodontic vine cu senzații noi, cu disconfort în timpul masticației și al vorbirii, cu sensibilitate, uneori cu durere, cu iritații ale țesuturilor moi și presiune la nivelul dinților. Ce este normal să experimentezi în această perioadă și când este necesar să te vadă medicul? Și ce poți face pentru a ameliora simptomele resimțite după montarea aparatului? 

Există soluții pentru a-ți face mai ușoare zilele de acomodare cu brackeții și arcurile – ți le explicăm imediat. Dacă porți gutiere transparente pentru alinierea corectă a dinților, disconfortul e mai puțin pronunțat și mai simplu de gestionat. 

Este important să știi că echipa Făuritorilor de Bucurie îți stă la dispoziție cu sfaturi personalizate și monitorizare pe tot parcursul purtării aparatului dentar, dacă ai ales să urmezi tratamentul ortodontic la Trident. 

Ce vei experimenta în primele zile cu aparat dentar 

După montarea aparatului dentar, organismul începe un proces complex de adaptare. Dispozitivul ales de medic în acord cu nevoile tale (există mai multe tipuri, fiecare conceput pentru o anumită problemă ortodontică)  începe să exercită forțe controlate asupra dinților pentru a-i deplasa treptat în pozițiile corecte, iar aceste modificări sunt percepute de țesuturile din jurul dinților și de întregul aparat masticator. 

Când e cazul să vorbești cu stomatologul tău 

Deși majoritatea simptomelor din perioada de acomodare sunt normale, există situații în care este recomandat să iei legătura cu medicul ortodont. În ce situații este necesară prezentarea la clinică? 

Comunicarea cu medicul ortodont este una dintre cele mai importante componente ale tratamentului. Nicio întrebare nu este lipsită de importanță atunci când vine vorba despre sănătatea orală, iar dacă există nelămuriri sau simptome care te îngrijorează, o discuție cu specialistul îți poate oferi claritate și liniște. 

Medic: „Cu răbdare și un analgezic luat la nevoie, treci mai ușor peste primele zile cu aparat dentar” 

Disconfortul temporar e un preț mic pe care-l plătești pentru rezultatele obținute în urma tratamentului ortodontic. Iar cu răbdare și un analgezic luat la nevoie, treci mai ușor peste primele zile cu aparat dentar. Recomand o comunicare constantă cu ortodontul, pentru că atunci când înțelegi ce se întâmplă și la ce trebuie să te aștepți, perioada de adaptare devine mult mai ușor de gestionat”, explică dr. Andrei Iacob, medic primar ortodonție și ortopedie dento-facială. 

Cât de important este să urmezi recomandările medicului? „Foarte! Sfaturile vin din experiență și te pot ajuta în mod real să ameliorezi simptomele și să te obișnuiești mai repede cu aparatul dentar. Primele zile pot părea dificile, însă majoritatea pacienților observă o îmbunătățire semnificativă după aproximativ o săptămână. Corpul are o capacitate remarcabilă de adaptare, iar senzațiile care par neobișnuite la început devin treptat parte din normalitate. Cu fiecare zi, aparatul va fi perceput tot mai puțin ca un element străin”, precizează specialistul.  

Sfaturi esențiale pentru a trece mai ușor peste primele zile cu aparat dentar 

E drept că disconfortul care se instalează odată cu montarea aparatului se diminuează treptat și dispare după câteva zile, dar aceste câteva zile îți pot pune la încercare răbdarea, îți pot crea probleme în timpul interacțiunilor și în timpul mesei și pot interfera cu somnul, dacă ai o toleranță scăzută la durere. Ce poți face pentru a-ți ușura viața? 

Ia pastile pentru durere (la nevoie) 

În primele zile după montarea aparatului dentar, disconfortul poate fi gestionat, la nevoie, cu antialgicele recomandate de medic. Antiinflamatoarele sau analgezicele simple pot reduce senzația de presiune și pot face perioada de adaptare mai ușoară. Este important ca acestea să fie utilizate doar ocazional și conform indicațiilor, fără a depăși dozele recomandate. 

Aplică comprese reci 

Compresele reci aplicate pe obraji au un efect calmant, ajutând la diminuarea sensibilității și a ușoarei inflamații care poate apărea în această perioadă. Recomandăm utilizarea intermitentă, pentru intervale scurte de timp (10-15 minute), iar dacă folosești gheață, învelește-o într-un prosop, ca să eviți iritarea pielii. 

Folosește ceara ortodontică atunci când este necesar 

Ceara ortodontică reprezintă unul dintre cele mai utile accesorii în perioada de adaptare. Aceasta poate fi aplicată pe brackeți sau alte componente ale aparatului care provoacă frecare și iritație, pentru a reduce contactul direct dintre aparat și mucoasa orală și a diminua disconfortul. Este o soluție simplă, eficientă și recomandată frecvent de medicii ortodonți. 

Alege alimente moi 

Consumul de alimente moi poate reduce considerabil disconfortul. Supele cremă, piureurile, iaurtul, brânzeturile moi, ouăle, peștele, pastele bine fierte și smoothie-urile sunt opțiuni care necesită un efort redus la masticație. Pe măsură ce sensibilitatea scade, poți reintroduce treptat alte alimente în dietă. Totuși, este recomandat să eviți alimentele dure, crocante sau lipicioase, care pot afecta componentele aparatului dentar. 

Menține o igienă orală riguroasă 

Resturile alimentare se pot acumula în jurul brackeților și al arcurilor, contribuind la disconfortul oral resimțit după montarea aparatului dentar. Menținând o igienă riguroasă, ameliorezi simptomele și previi totodată formarea plăcii bacteriene și a tartrului, care favorizează apariția cariilor și a inflamațiilor gingivale

Medicul îți va recomanda periuțe special concepute pentru pacienții aflați în tratament ortodontic, îți va arăta ce tehnică de periaj să folosești pentru o curățare eficientă și îți va spune când și cum să folosești, suplimentar, ața dentară, dușul bucal sau apa de gură. 

Hidratează-te corespunzător 

Hidratarea adecvată poate contribui la menținerea confortului prin îndepărtarea resturilor alimentare dintre componentele aparatului dentar. În plus, susține sănătatea mucoaselor și poate reduce senzația de uscăciune orală care apare uneori în perioada de adaptare. Apa rămâne cea mai bună alegere pentru menținerea unui mediu oral sănătos. 

Pentru recomandări personalizate, adresează-te Făuritorilor de Bucurie Trident 

Primele zile cu aparat dentar pot aduce provocări, dar cu informațiile potrivite și sprijinul constant al medicului ortodont, această perioadă poate fi gestionată cu succes. În cadrul Clinicilor Trident, planurile de tratament sunt personalizate, adaptate nevoilor fiecărui pacient, iar monitorizarea atentă a evoluției contribuie la obținerea unor rezultate predictibile, atât din punct de vedere funcțional, cât și estetic.  

Programează-te pentru evaluare într-una din clinicile noastre, Trident Herăstrău sau Trident Cotroceni, fă primul pas către un zâmbet mai sănătos și armonios. Făuritorii de Bucurie îți sunt alături în fiecare etapă terapeutică.

Actualizat pe: 24.06.2026
Share pe: