Tratamentul infecției apărute după inserarea implant dentar este o urgență, pentru că de intervenția promptă și corectă depinde salvarea implantului și prevenirea deteriorării țesuturilor din jur. Își explicăm, în cele ce urmează, ce factori pot declanșa astfel de probleme, care sunt manifestările specifice – pentru a ști când te adresezi medicului – și care sunt soluțiile terapeutice disponibile pentru rezolvarea lor.
Îți recomandăm să contactezi imediat stomatologul, dacă te confrunți cu simptome neobișnuite. Orice semnal că procesul de vindecare nu merge conform planului trebuie evaluat prin consultație și investigații imagistice, iar complicația apărută trebuie abordată fără întârziere.
De ce pot apărea infecții după un implant dentar
Implanturile dentare au o rată foarte mare de succes, dar există și situații în care pot apărea probleme, după un timp mai scurt sau mai lung de la intervenția chirurgicală. Infecțiile dezvoltate la locul inserării implantului au cauze extrem de variate.
- Acumularea de placă bacteriană în jurul zonei operate. Gingia și țesuturile din jur sunt încă fragile, iar dacă igiena orală nu este respectată, bacteriile se pot multiplica rapid.
- Periimplantita, este o inflamație a țesuturilor moi și dure din jurul implantului. Dezvoltată, conform statisticilor, de aproximativ 20% dintre pacienți, aceasta are drept principală cauză igiena necorespunzătoare și afectează preponderent persoanele cu parodontoză în antecedente sau boli sistemice incorect gestionate.
- Traumatisme locale – lovituri, aplicarea unei forțe prea mari asupra implantului, prin mușcarea sau mestecarea alimentelor dure ori ca efect al bruxismul (scrâșnitul involuntar din dinți).
- O intervenție incorectă de inserare a implantului.
- Încărcarea implantului cu lucrarea protetică înaintea finalizării procesului de osteointegrare sau o lucrare protetică incorect realizată.
Adițional, factori de risc precum fumatul, diabetul, bolile autoimune și tratamentele imunosupresoare scad semnificativ rata de succes a osteointegrării și o cresc pe cea a dezvoltării de complicații postoperator.
Când e necesară vizita la medicul stomatolog
Orice suspiciune de infecție în zona implantului necesită o intervenție promptă, pentru că situația poate escalada rapid, ducând la afectarea țesutul osos. Printre simptomele care indică necesitatea unei vizite urgente la medic se numără:
- durere care crește progresiv sau nu se ameliorează (în primele zile după intervenție este normal să existe un disconfort ușor, dar nu durere intensă);
- inflamație accentuată sau roșeață persistentă;
- sângerări sau secreții purulente în jurul implantului;
- mobilitate implantului (ai senzația că nu mai este fix);
- gust neplăcut în gură sau respirație urât mirositoare;
- retracția gingiei și a osului, cu expunerea filetului implantului.
Un alt semnal de alarmă important este febra sau starea generală alterată, care pot indica faptul că infecția nu mai este localizată la nivelul gingiei, ci s-a extins. Cu trecerea timpului, infecția poate afecta structurile adiacente, inclusiv osul. De aceea, consultația nu trebuie amânată.
Echipa Clinicilor Trident folosește atât examinarea clinică, cât și imagistica digitală pentru a determina stadiul infecției și a stabili pașii corecți ai intervenției.
Tratamentul infecțiilor care apar după un implant dentar
Planul de tratament pentru o infecție dezvoltată la locul implantului dentar depinde de cauză și severitate. Când afectarea este superficială și nu a ajuns la os, intervenția este mai simplă și mai puțin invazivă, dar în infecțiile avansate poate fi necesar un tratament complex, care implică proceduri chirurgicale, regenerare osoasă sau chiar îndepărtarea implantului. Etapele prin care ai putea trece, dacă te confrunți cu o astfel de problemă sunt:
- igienizarea profesională și dezinfectarea zonei – întotdeauna primul pas, pentru că este foarte important să fie înlăturate depozitele de placă bacteriană și de tartru înaintea aplicării tratamentului propriu-zis;
- antibioterapie, care poate include antibiotice cu spectru larg sau combinații adaptate pacientului. Complementar, antiinflamatoarele și antisepticele locale ajută la reducerea durerii și a inflamației;
- chirurgie parodontală regenerativă, dacă infecția a început să distrugă osul. Procedura vizează îndepărtarea țesutului afectat, decontaminarea suprafeței implantului și regenerarea osoasă cu ajutorul unei grefe;
- îndepărtarea implantului, dacă structurile de susținere sunt prea afectate pentru a-l mai susține. Zona este apoi curățată și regenerată, prin tehnicile detaliate anterior, iar un nou implant poate fi inserat după vindecarea completă.
Sfatul Dr. Răzvan Staicu, Făuritor de Bucurie la Trident, pentru îngrijirea implanturilor dentare
Majoritatea complicațiilor post-implant pot fi prevenite, susține Dr. Răzvan Staicu. Totul ține de îngrijirea orală corectă și de disciplină. „Pacientul care respectă regulile de igienă și recomandările medicului după implant are, de regulă, o evoluție bună, foarte rar se întâmplă ca lucrurile să nu meargă cum trebuie. Dacă renunță la fumat, cum îi recomandăm, dacă protejează zona respectivă și își ajustează alimentația, dacă își ia tratamentul pentru boala cronică de care suferă și vine la controale conform planificării, putem să controlăm foarte bine procesul de vindecare și să evităm apariția unei infecții”, explică medicul.
Foarte important, pentru pacienții care au trecut printr-un implant dentar, este:
- să nu sară niciun pas din îngrijirea orală zilnică – periaj de două ori pe zi, ață dentară după fiecare masă, plus apa de gură recomandată. Dușul bucal este foarte indicat a fi introdus în igiena pacientului după terminarea procesului de vindecare a parților moi din jurul implantului;
- să nu consume alimente dure sau lipicioase până nu primesc undă verde de la medic (trebuie finalizat procesul de osteointegrare);
- să nu rateze niciuna din vizitele programate la stomatolog în lunile de după inserarea implantului.
Semnale de alarmă? Contactează-ne pentru o programare în regim de urgență
Dacă te confrunți cu oricare din manifestările unei posibile periimplantite, contactează urgent medicul curant. Tratamentul infecției apărute după un implant dentar este mai simplu când problema e localizată și se complică exponențial pe măsură ce aceasta se extinde și afectează tot mai multe structuri.
Menționează simptomele cu care te confrunți, când ne contactezi. Astfel, putem urgenta consultația, iar tu vei beneficia în cel mai scurt timp posibil de intervenția necesară pentru salvarea implantului și păstrarea sănătății orale. Sună-ne pentru programare.