Programează-te
UK Flag

Pregătirea dinților înainte de fațete. Tot ce trebuie să știi despre această procedură

Timp de citit: 8 min Publicat pe: 06.02.2026 Autor: Echipa Trident
stomatologul alege culoarea fatetelor dentare pentru pacienta

Ai citit despre fațetele dentare, ai văzut imagini „before & after” cu acest tratament și abia aștepți să treci prin aceeași transformare spectaculoasă. Dar știi în ce constă cu exactitate, cum trebuie pregătiți dinții înainte de aplicarea fațetelor? Sau care sunt criteriile de eligibilitate? 

Succesul acestei proceduri de estetică dentară este condiționat nu doar de calitatea materialelor utilizate, ci și de starea danturii tale și de respectarea tuturor pașilor prevăzuți în protocol. Îți explicăm, în cele ce urmează, care sunt etapele esențiale pentru obținerea unui zâmbet armonios, funcțional și durabil cu ajutorul fațetelor. 

De ce este necesară pregătirea dinților înainte de aplicarea fațetelor? 

Pregătirea dinților înainte de aplicarea fațetelor – foițe subțiri din ceramică sau, mai rar, compozit – are rolul de a crea un suport optim pentru materialul restaurator și de a asigura un rezultat estetic natural. Pentru ca acestea să se integreze armonios pe arcadă, este adesea necesară o minimă adaptare a suprafeței dentare. 

Un alt motiv pentru care este necesar acest pas ține de aderența fațetelor. O suprafață dentară corect preparată permite o fixare stabilă și de lungă durată, reducând riscul de desprindere sau infiltrare marginală. În plus, șlefuirea minimală a smalțului ajută la corectarea unor imperfecțiuni precum colorații profunde, mici fracturi, asimetrii sau poziții ușor vicioase ale dinților. 

Nu în ultimul rând, este o etapă cu rol funcțional. Medicul stomatolog evaluează mușcătura și modul în care dinții intră în contact, pentru a preveni suprasolicitarea fațetelor după aplicare – lucru care poate duce la fisurare, dezlipire, uzură prematură sau disconfort. 

Cât se șlefuiește din dinte 

Pregătirea dinților înainte de fațetare presupune, de regulă, o șlefuire, dar cât se înlătură, mai exact, din smalț? Păstrarea integrității structurale este extrem de importantă, de aceea, intervenția este minimă și controlată, cu o îndepărtare a doar 0,3-0,8 mm din stratul protector al dintelui, mai ales în cazul fațetelor moderne din ceramică. 

Această șlefuire superficială este realizată prin tehnici minim invazive și cu instrumente de mare precizie și are rolul de a face loc fațetei, astfel încât dintele să nu pară mai mare după aplicare, dar și de a asigura o aderență și o stabilitate cât mai bune. 

Cantitatea de smalț îndepărtată variază de la caz la caz, fiind influențată de mai mulți factori: poziția inițială a dinților, gradul de înghesuire, culoarea acestora și tipul de fațetă ales. Sunt situații când poate fi extrem de redusă sau chiar inexistentă, dacă anatomia dintelui permite acest lucru. 

Diferența dintre fațetele cu preparare și fațetele „no-prep” 

Fațetele cu preparare, varianta clasică și cel mai frecvent utilizată, presupun șlefuirea smalțului menționată anterior, pentru a asigura o integrare naturală și un rezultat estetic stabil. Acestea sunt recomandate în special în cazurile în care dinții prezintă colorații intense, sunt ușor rotați, înghesuiți sau au forme neregulate. 

Fațetele „no-prep” sunt mai subțiri și pot fi aplicate direct pe suprafața dentară fără șlefuire sau după o preparare extrem de redusă, însă nu sunt potrivite pentru toți pacienții. Această opțiune modernă poate fi luată în calcul doar când dinții sunt bine aliniați, au dimensiuni mai mici și nu prezintă imperfecțiuni sau colorații accentuate. 

Alegerea uneia dintre cele două tipuri de fațete se face exclusiv în urma consultației, după evaluarea atentă a danturii și cântărirea avantajelor și limitărilor fiecărei opțiuni. 

Etapele procedurii de pregătire a dinților 

Pregătirea dinților înainte de aplicarea fațetelor este un proces bine structurat, care se desfășoară în mai multe etape, fiecare având un rol esențial în obținerea rezultatului final. Pașii sunt atent planificați de medicul stomatolog funcție de particularitățile fiecărui pacient, pentru a asigura atât o integrare estetică naturală a fațetelor, cât și menținerea sănătății structurilor dentare pe termen lung. 

1. Consultația, igienizarea și mock-up-ul 

Prima etapă din procesul de transformare a zâmbetului cu ajutorul fațetelor constă în evaluare clinică și imagistică, igienizare profesională și previzualizarea rezultatului. În acest moment este stabilit și costul tratamentului

2. Anestezia și prepararea suprafeței dentare 

În ziua pregătirii propriu-zise a dinților pentru aplicarea fațetelor, se administrează anestezia locală, pentru a asigura confortul pacientului, și se realizează șlefuirea cu instrumente de finețe, îndepărtându-se strict cantitatea necesară de smalț necesară pentru a uniformiza suprafața dinților și a crește aderența fațetelor. 

Procedura este precisă și controlată, medicul urmărind păstrarea integrității structurii dentare. În același timp, se acordă o atenție deosebită marginilor gingivale, pentru a obține o tranziție naturală între fațetă și dinte. 

3. Amprentarea (digitală sau clasică) 

După pregătirea dinților, se realizează amprentarea, care poate fi clasică sau digitală, și este stabilită nuanța. Amprenta digitală, realizată prin scanare intraorală cu ajutorul tehnologiei digitale CEREC Primescan, oferă un nivel ridicat de precizie și confort sporit pentru pacient și este metoda preferată în Clinicile Trident. 

Datele obținute sunt trimise către laboratorul de tehnică dentară din cadrul Trident, unde fațetele sunt realizate personalizat, cu ajutorul CAD-CAM, o soluție inovatoare de protezare dentară ce utilizează tehnologia 3D. Până la finalizarea acestora, pacientul va purta fațete provizorii, care protejează dinții și mențin estetica zâmbetului. 

Este dureroasă pregătirea dinților pentru fațete? 

În majoritatea cazurilor, pregătirea dinților pentru fațete nu este dureroasă. Anestezia locală elimină disconfortul din timpul procedurii, iar tehnicile moderne permit o intervenție minim invazivă. 

După dispariția efectului anesteziei, unii pacienți pot resimți o ușoară sensibilitate dentară, mai ales la stimuli reci sau calzi, dar aceasta este temporară și se diminuează rapid, mai ales dacă sunt respectate recomandările stomatologului. 

Este important de menționat că nivelul de disconfort diferă de la o persoană la alta și depinde de sensibilitatea individuală și de amploarea preparării. Comunicarea deschisă cu medicul ajută la gestionarea eficientă a oricărei senzații neplăcute. 

Ce se întâmplă după șlefuire 

După pregătire, dinții sunt acoperiți cu fațete provizorii, realizate din compozit. Acestea au rolul de a proteja suprafața dentară, de a menține estetica și de a permite pacientului să se adapteze la noua formă a dinților. 

Până la finalizarea tratamentului prin aplicarea fațetelor ceramice personalizate, este recomandat să eviți alimentele foarte dure sau lipicioase și să acorzi o atenție sporită igienei orale. De asemenea, dacă resimți disconfort, comunică acest lucru medicului, pentru a putea face ajustările necesare. 

Aplicarea fațetelor finale se face într-o ședință ulterioară, după ce sunt verificate adaptarea lor la suprafața dentară, culoarea și ocluzia. După probă și eventuale ajustări (dacă este necesar), ele sunt cimentate cu un adeziv special, modern, rezultatul fiind un zâmbet natural, luminos, integrat armonios în fizionomia pacientului. 

Transformă-ți zâmbetul cu ajutorul Făuritorilor de Bucurie. Programează-te la Trident 

Pregătirea dinților înainte de tratamentul cu fațete este o etapă fundamentală în obținerea unui zâmbet estetic, funcțional și sănătos. De la consultația inițială și mock-up până la șlefuirea minim invazivă și aplicarea fațetelor ceramice, fiecare pas este gândit de Făuritorii noștri de Bucurie pentru a proteja structura dentară și a oferi rezultate de durată. 

Te așteptăm în Clinicile Trident Herăstrău și Trident Cotroceni. Programează-te pentru tratamente realizate cu grijă, precizie și profesionalism. 

Actualizat pe: 06.02.2026
Share pe: