Desigur, primul lucru pe care îl fac mulți dintre noi când simt un miros neplăcut în gură este să se spele pe dinți, să folosească apă de gură ori să mestece o gumă. Dar ce faci când mirosul persistă? În acest caz, este foarte important să ceri ajutorul unui stomatolog pentru tratamentul halitozei. Te poți confrunta cu probleme de sănătate orală sau sistemică ce au ca rezultat alterarea respirației și atunci, fără intervenția unui specialist, s-ar putea să nu scapi de această neplăcere.
Făuritorii de Bucurie ai Clinicilor Trident îți explică, în cele ce urmează, de ce apare halitoza și cum o poți combate în mod eficient, cu ajutor de specialitate.
Ce poate cauza respirația urât mirositoare
Halitoza sau halena poate fi rezultatul unor probleme dentare ori gingivale, al unor factori ce țin de starea generală de sănătate sau de stilul de viață:
- igiena orală deficitară, care favorizează acumularea resturilor alimentare între dinți, pe linia gingiilor sau pe partea posterioară a limbii. Acestea sunt descompuse de bacterii, iar rezultatul sunt compușii volatili de sulf, responsabili pentru mirosul neplăcut. În timp, placa bacteriană neîndepărtată se transformă în tartru, care devine un rezervor constant de bacterii;
- afecțiuni gingivale și parodontale, precum gingivita și parodontoza. Inflamația gingiilor duce la sângerări, retracții și la formarea de pungi parodontale în care bacteriile se acumulează și produc un miros persistent;
- cariile dentare netratate devin spații ideale pentru acumularea resturilor alimentare și dezvoltarea bacteriilor;
- abcesele pot genera un miros extrem de puternic și neplăcut;
- lucrările protetice și aparatele dentare incorect igienizate – aceste dispozitive rețin bacterii și resturi alimentare, favorizând respirația urât mirositoare, de aceea, stomatologii recomandă să fie curățate corespunzător după fiecare masă și la sfârșitul zilei;
- xerostomia sau sindromul de gură uscată crește semnificativ riscul de halitoză. Saliva are un rol esențial în curățarea cavității bucale și în neutralizarea acizilor produși de bacterii. Un flux salivar redus poate apărea pe fondul unor boli, al unor tratamente (cu antidepresive, antihipertensive, antihistaminice, de xemplu) sau în urma radioterapiei;
- consumul de alimente cunoscute pentru efectul lor direct asupra respirației – ceapă, usturoi, condimente puternice, alcool. Mirosul nu apare doar în cavitatea bucală, ci și prin compușii volatili eliminați ulterior prin plămâni;
- consumul de tutun – fumatul usucă mucoasa orală și favorizează instalarea bolilor gingivale – implicit, a halitozei;
- afecțiuni generale, precum infecțiile căilor respiratorii, refluxul gastro-esofagian și alte probleme digestive, diabetul zaharat (respirația poate căpăta un miros specific de acetonă), bolile hepatice și renale avansate.
Când medicul stomatolog nu identifică o cauză locală a halitozei, tratamentul nu este inițiat până nu e depistată afecțiunea sistemică vinovată pentru mirosul neplăcut. Vei primi recomandări pentru investigații suplimentare la alți specialiști și sfaturi de igienă orală care să te ajute până la obținerea unui diagnostic de certitudine și, pe baza acestuia, a unui plan de tratament personalizat.
Când e necesară vizita la stomatolog
Este normal ca, uneori, respirația să fie mai intensă – dimineața, înainte de a te spăla pe dinți, după consumul anumitor alimente sau în perioade de stres mai intens. Aceste situații punctuale pot fi gestionate acasă, prin măsuri de igienă dentară. Însă există cazuri în care vizita la stomatolog devine necesară pentru tratamentul halitozei:
- respirația urât mirositoare persistă mai mult de câteva zile, în ciuda igienei corecte;
- apar sângerări gingivale, dureri, umflături sau sensibilitate dentară;
- mirosul neplăcut este însoțit de un gust metalic sau amar în gură;
- există mobilitate dentară sau retracție gingivală asociată;
- ești sub tratament ortodontic cu aparat dentar fix.
Toate acestea necesită o examinare atentă și aplicarea soluției terapeutice adecvate – tratarea afecțiunii dentare sau gingivale depistate ori curățarea corectă a aparatului, de exemplu.
Tratamentul halitozei
În halitoză, tratamentul este întotdeauna stabilit în funcție de cauză, iar metodele de intervenție sunt foarte variate, pentru a acoperi toate situațiile posibile.
- Igienizare profesională, constând în detartraj și periaj profesional – utilizată pentru a elimina placa bacteriană și tartrul, principalii factori favorizanți ai halitozei.
- Tratamentul cariilor – pentru a preveni acumularea bacteriilor în cavități.
- Terapia parodontală – chiuretaj subgingival, tratamente laser sau alte proceduri de curățare a pungilor parodontale.
- Tratamentul infecțiilor orale, pentru a elimina sursa persistentă de miros.
- Ajustarea sau înlocuirea protezelor și aparatelor dentare, dacă creează probleme și nu se pot igieniza corect.
- Recomandări personalizate de igienă orală – ape de gură antiseptice, tratamente cu fluor sau produse speciale împotriva halitozei.
Ce poți să faci acasă, înainte de a începe tratamentul recomandat de specialist
Există câteva măsuri pe care le poți lua pentru a-ți îmbunătăți respirația, înainte de vizita la medic, dar trebuie să reții că acestea sunt temporare și nu înlocuiesc tratamentul haliozei efectuat în cabinetul stomatologic:
- igiena orală riguroasă – periaj de două ori pe zi, completat de curățarea spațiilor interdentare cu ață și/sau cu dușul bucal;
- folosirea apei de gură;
- hidratarea corespunzătoare – consumul de apă stimulează producția de salivă și ajută la curățarea cavității bucale;
- mestecarea unei gume fără zahăr sau consumul de bomboane mentolate – acestea stimulează secreția salivară și reduc temporar mirosul;
- limitarea consumului de ceapă, usturoi, cafea, alcool și tutun – factori care întrețin halitoza;
- curățarea aparatelor dentare sau protezelor după fiecare masă – esențială pentru prevenirea acumulării de bacterii.
Redobândește-ți sănătatea orală și respirația proaspătă, cu ajutorul Făuritorilor de Bucurie
Dacă respirația urât mirositoare persistă și devine un obstacol în viața ta socială sau profesională, este momentul să apelezi la un specialist. Făuritorii de Bucurie te pot ajuta cu consult stomatologic complet, igienizare profesională și soluții personalizate pentru tratamentul halitozei.
Programează-te la una din clinicile noastre, Trident Cotroceni sau Trident Herăstrău. Te așteptăm cu o echipă medicală completă, cu experiență în gestionarea acestei probleme. Redobândești încrederea și confortul care vin la pachet cu respirația proaspătă.