Sănătatea orală a copiilor este la fel de importantă ca sănătatea generală, iar îngrijirea din timp a dinților de lapte are un rol esențial în dezvoltarea lor armonioasă. În Clinicile Trident, stomatologia pediatrică are propriul spațiu dedicat, Trident Diminutiv, unde cei mici sunt tratați într-un mediu sigur, prietenos și adaptat vârstei lor, de Făuritori de Bucurie specializați în lucrul cu ei.
Ne-am propus să transformăm fiecare vizită a copiilor la stomatolog într-o experiență frumoasă, prin joacă integrată în prevenție și tratamente, prin zâmbete largi, discuții relaxate și intervenții atraumatice. Cei mai mici dintre pacienții noștri învață să-și îngrijească dințișorii fără frică și fără durere. Îți povestim imediat cum.
Ce este stomatologia pediatrică
Cunoscută și sub denumirea de pedodonție, stomatologia pediatrică este ramura stomatologiei care se ocupă cu sănătatea orală a copiilor și adolescenților. Aceasta include nu doar tratamentele dentare propriu-zise, ci și educația părinților și a copiilor privind igiena orală corectă, prevenirea afecțiunilor și obiceiurile sănătoase care trebuie cultivate de la vârste fragede.
Un pedodont – sau stomatologul pentru copii – este un medic specializat care a urmat pregătire suplimentară pentru a înțelege nevoile și comportamentele copiilor în cabinetul dentar. El știe cum să comunice eficient cu cei mici, cum să le câștige încrederea și cum să transforme fiecare vizită la dentist într-o experiență pozitivă și lipsită de teamă.
Prima vizită la stomatolog a copilului
Îți recomandăm ca prima vizită la medicul pedodont să aibă loc la vârsta de un an sau în termen de 6 luni de la apariția primului dințișor. Deși poate părea devreme, această întâlnire timpurie este crucială pentru a preveni problemele dentare și pentru a crea o relație bună între copil și stomatolog.
Prima consultație este, în general, una de evaluare. Pedodontul verifică dezvoltarea orală a copilului, îți face recomandări privind igiena dentară și alimentația și îți vorbește despre obiceiuri precum suptul degetului sau utilizarea suzetei – când e necesar să le corectezi sau întrerupi, după caz, pentru a nu dăuna dezvoltării dentare. De asemenea, vei primi sfaturi despre periajul corect, frecvența controalelor și despre cum să transformi îngrijirea orală a celui mic într-o rutină zilnică plăcută.
La Trident Diminutiv, prima vizită este gândită ca o experiență educațională și de acomodare. Pedodonții folosesc metode blânde, jucării, povești și tehnologie modernă pentru a-i face pe cei mici să simtă siguranță și confort.
Ce face un pedodont
Făuritorul de Bucurie specializat în stomatologie pediatrică se ocupă cu o gamă largă de servicii adaptate copiilor. Pe lângă consultații de rutină și tratamente, el are și un rol educativ și preventiv esențial. Iată câteva dintre atribuțiile sale principale:
- monitorizarea dezvoltării dentare a copilului – urmărește ritmul de erupție a dinților, poziționarea lor corectă și eventualele semne de ocluzie dentară incorentă (malocluzie sau aliniere greșită a dinților). Evaluările periodice permit identificarea și tratarea precoce a problemelor ortodontice, precum dinții strâmbi sau dinții înghesuiți, cu ajutorul aparatelor dentare pentru copii;
- tratamente preventive precum sigilarea șanțurilor și fosetelor dentare pentru a preveni demineralizarea și apariția cariilor, aplicarea de geluri sau lacuri cu fluor pentru întărirea smalțului, detartraje și igienizări profesionale blânde;
- tratarea cariilor dentare cu tehnici moderne, atraumatice, adaptate vârstei copilului. La Trident Diminutiv utilizăm inhalosedarea pentru a reduce teama de stomatolog și de tratamente, anxietatea și sensibilitatea la durere și avem posibilitatea de a efectua inclusiv sedare profundă, când situația o impune;
- intervenții asupra dinților temporari afectați sau traumatizați. Dacă un dinte de lapte este fracturat, dislocat sau afectat de o infecție, pedodontul va decide cea mai potrivită formă de tratament, de la reconstrucție până la extracție, dacă este necesar. Scopul este conservarea sănătății orale și prevenirea impactului asupra dinților permanenți;
- consilierea este și ea o parte importantă a activității unui specialist în stomatologie pediatrică. Părinții primesc informații despre alimentația corectă pentru păstrarea sănătății dentare, despre metodele eficiente de periaj și despre modul în care pot fi corectate obiceiurile dăunătoare, cum ar fi suptul degetului sau folosirea excesivă a suzetei.
Cele mai frecvente afecțiuni dentare ale copiilor
Copiii sunt expuși unei serii de afecțiuni dentare specifice vârstei, cauzate de alimentația bogată în zaharuri, igiena orală deficitară sau obiceiuri nesănătoase. Identificarea timpurie și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru a preveni complicațiile și a asigura dezvoltarea corectă a danturii.
În afara urgențelor stomatologice pediatrice, cel mai frecvent, tratamentele dentare la copii vizează:
Caria de biberon
Caria de biberon este o formă agresivă de carie care afectează în special dinții frontali superiori ai copiilor mici. Ea apare adesea la copiii care sunt lăsați să adoarmă cu biberonul cu lapte, ceai îndulcit sau suc în guriță, pentru că zahărul din lichide rămâne pe dinți pe durata nopții, creând un mediu propice pentru bacterii.
Prevenția acestor probleme dentare presupune evitarea somnului cu biberonul, curățarea cavității bucale încă dinaintea erupției dentare și periajul regulat, odată cu apariția dinților. Vizitele regulate la pedodont permit depistarea timpurie a leziunilor incipiente.
Caria dentară
Caria dentară este cea mai frecventă afecțiune orală la copii. Ea apare atunci când bacteriile din cavitatea bucală descompun zaharurile din alimente, producând acizi care atacă smalțul dentar. Dacă nu este tratată, caria se extinde spre dentină și pulpa dentară, ducând la durere, infecție și chiar la pierderea dintelui.
La Trident, tratamentele pentru dinți cariați sunt adaptate celor mici, utilizând materiale estetice, tehnici minim-invazive și inhalosedare pentru o experiență lipsită de stres.
Gingivita la copii
Gingivita este inflamația țesuturilor gingivale, cauzată de acumularea de placă bacteriană. La copii, gingivita poate fi rezultatul unui periaj ineficient sau al lipsei igienei dentare. Simptomele includ gingii roșii, umflate, care sângerează ușor la atingere sau periaj, și respirație urât mirositoare.
Tratamentul constă în îmbunătățirea igienei orale, periaje profesionale și, uneori, utilizarea unei ape de gură adaptată vârstei copilului.
Dinți incluși sau cu erupție întârziată
Dinții incluși (dezvoltați în osul maxilar) și dinții cu erupție întârziată poate avea cauze variate, de la factori genetici până la lipsa spațiului pe arcadă. Aceste situații pot afecta atât dinții de lapte, cât și pe cei permanenți.
Pedodontul monitorizează evoluția dentiției și poate recomanda radiografii sau un consult ortodontic, dacă observă abateri de la ritmul normal de dezvoltare. Tratamentul ortodontic timpuriu previne complicațiile ulterioare.
Traumatismele dentare
Copiii sunt foarte activi, iar acest lucru îi face vulnerabili la lovituri sau accidentări care pot afecta dinții temporari sau permanenți. Aceste traumatisme includ fisuri, fracturi coronare, luxații sau chiar avulsii (pierderea completă a dintelui).
Este esențial ca părinții să se adreseze urgent unui pedodont în astfel de situații. Trident Diminutiv oferă intervenții rapide și eficiente, într-un mediu calm, pentru a reduce disconfortul și a salva dintele, dacă este posibil.
Împreună, făurim zâmbete sănătoase pentru cei mici
Stomatologia pediatrică este cheia unei danturi sănătoase pe termen lung. Cu cât copilul tău se obișnuiește mai devreme cu vizitele la stomatolog, cu atât va avea mai puține probleme dentare și o relație pozitivă cu îngrijirea orală.
În Clinicile Trident din București, prin departamentul Trident Diminutiv, ai acces la pedodonți dedicați, tehnologii moderne și tratamente fără durere, inclusiv prin inhalosedare, toate într-un mediu gândit special pentru cei mici. Programează o vizită pentru copilul tău chiar astăzi și asigură-i un start sănătos în viață! Îngrijirea dinților începe de la primul zâmbet.